O parte dintre ultranaționaliștii ruși care au susținut agresiv invazia din Ucraina își îndreaptă acum furia împotriva lui Vladimir Putin, pe care ajung să îl vadă nu ca pe „țarul cel bun”, ci ca pe un lider slăbit sau chiar trădat de „imperiul întunericului” pe care chiar propaganda sa l-a inventat.
De la ura față de „anglo-saxoni” la contestarea propriului lider
„Patrioții Z”, cum sunt numiți ultranaționaliștii ruși pro-război, folosesc termenul „anglo-saxoni” într-un sens peiorativ, fără să se refere strict la Marea Britanie sau Statele Unite de azi, ci la vechiul Imperiu Britanic, văzut ca o conspirație permanentă împotriva a tot ce este rusesc.
Această viziune a fost asumată și de Vladimir Putin în aparatul său de propagandă. Tocmai acest discurs, însă, este folosit acum împotriva lui de o parte dintre cei pe care a încercat să-i manipuleze, așa cum reiese dintr-o analiză publicată de Foreign Policy.
În 30 septembrie 2022, la ceremonia oficială de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate, Putin declara că „sancțiunile nu au fost suficiente pentru anglo-saxoni. Ei au trecut la sabotaj”, folosind unul dintre conceptele-cheie ale naționaliștilor ruși. Formulări de acest tip au consolidat în Rusia imaginea unui dușman extern nebulos, dar omniprezent.
Paranoia constantă legată de Marea Britanie a devenit în timp un element central al acestei narațiuni. Prin repetarea obsesivă a termenului „anglo-saxoni”, Putin a întărit ideea că serviciile secrete britanice ar avea o putere disproporționată și ar lovi în mod sistematic în interesele „nobile” ale Rusiei.
Rădăcinile acestei obsesii sunt mai vechi. În secolul al XIX-lea, ultranaționaliștii ruși puneau ascensiunea Imperiului Britanic pe seama unei conspirații atribuite masonilor și evreilor, văzuți ca motorul „tentaculelor” Londrei care strangulau ambițiile patriotice ale Rusiei. Deși astfel de idei au fost împinse în plan secund în perioada sovietică, ele au revenit în forță după prăbușirea comunismului.
Interviu viral cu un ultranaționalist rus: „Lumea anglo-saxonă este cangrena omenirii”
Un exemplu ilustrativ pentru această radicalizare este un interviu difuzat de Roi TV, un canal rusesc de YouTube cu profil imperialist și pro-război, care are aproape jumătate de milion de abonați.
Gazda emisiunii este Maxim Kalașnikov, o figură cunoscută în mediul „patrioților Z”, care visează la un nou Imperiu Rus ridicat pe ruinele Uniunii Sovietice și alimentat de „fuziune la rece” și alte așa-zise tehnologii staliniste secrete.
Invitatul său este Iuri Evici, fost chirurg și veteran cu experiență în mai multe conflicte, fondator al academiei „Tehnologii de supraviețuire”, unde oferă instruire militară, inclusiv soldaților ruși. În 2023, Evici a devenit o figură martirizată în rândul patrioților Z după ce a fost acuzat că ar fi „discreditat armata”, pentru că a criticat greșelile autorităților în domeniul medicinei militare.
În interviu, Evici afirmă că „anglo-saxonii sunt un popor prădător, un popor parazit” și descrie modul în care, în viziunea lui, aceștia „studiază alte națiuni precum un măcelar studiază o vacă – numai ca să găsească cel mai bun loc unde să înfigă cuțitul”.
Continuă cu o analogie medicală: „Când pacientul are cangrenă, nu negociezi cu putregaiul”. El declară că „lumea anglo-saxonă este cangrena omenirii” și susține că „sarcina noastră nu este să ‘eliberăm’ teritorii, ci să facem o intervenție chirurgicală globală”.
Discursul alunecă într-un registru apocaliptic atunci când Evici susține că, la Londra, „ei nici măcar nu sunt oameni în felul în care înțelegem noi oamenii”, ci doar „purtători fizici ai unui program satanic”. Pentru el, confruntarea este absolută: „Suntem ori noi, ori ei. Nu există cale de mijloc în vremea ciumei.”
Dughin și mitologia „războiului metafizic”
Acest tip de viziune incoerentă, marcată de conspiraționism și limbaj radical, este promovat și de ideologi precum Aleksandr Dughin, cunoscut drept „ideologul lui Putin”.
Într-o colecție de articole intitulată „Carthago Delenda Est” („Cartagina trebuie distrusă”), Dughin descrie „operațiunea militară specială” drept „un război al Pământului contra Mării” și „un război al Spiritului împotriva Materiei”. El susține că Occidentul reprezintă „civilizația Mării (Cartagina)”, dominată de bani, comerț și fluiditate, în timp ce Rusia ar fi „civilizația Pământului (Roma)”, a onoarei, ierarhiei și ordinii. În această cheie, conflictul nu mai este politic, ci devine, în termeni dughinieni, „un război metafizic împotriva Împărăției Anticristului”.
Pentru Putin, astfel de formulări au fost extrem de utile: ele îi permit să dea vina pe un adversar colectiv vag, aproape mitologic, pentru orice eșec sau dificultate internă generată de noua ordine pe care încearcă să o impună în Rusia.
Prin această schemă propagandistică, mulți ruși au ajuns să creadă că serviciile de informații britanice sunt aproape omniprezente și capabile să distrugă orice inițiativă bună, în timp ce Rusia apare ca ultimul bastion al binelui.
În același timp, imaginea „inamicului clasic” creat de ideologia fascistă – slab, dar totuși atotputernic – este reactivată: Marea Britanie este prezentată simultan ca decăzută, falimentară și, paradoxal, capabilă să controleze din umbră Statele Unite, sistemul bancar global și alte centre de putere.
Când propaganda se întoarce împotriva ei: „țarul cel bun”, văzut ca impostor
Analiza citată de Foreign Policy subliniază că Putin poate să fi adoptat aceste idei inițial din calcul politic, ca un manipulator care își caută un dușman convenabil. Problema apare însă în momentul în care publicul care crede cu adevărat în această „frenezie” începe să aplice logica radicală până la capăt.
Figuri precum Iuri Evici, profund convinse de propriul discurs, ajung să fie o potențială amenințare chiar pentru puterea de la Kremlin. Dacă inamicul este perceput ca „încarnarea răului global”, un imperiu al întunericului ce atacă Rusia de secole, atunci nu mai au sens pentru acești patrioți nici negocierile, nici compromisurile, nici limitele bugetare ale războiului purtat de Putin.
În viziunea patrioților Z, acest „imperiu al întunericului” nu doar că luptă împotriva Rusiei, ci a reușit să corupă până și elita de la Moscova, poate chiar pe Putin însuși sau pe oamenii săi apropiați. Asta lovește direct în mitul adânc înrădăcinat al „țarului cel bun”, conducătorul presupus drept, dar trădat de aparatul său corupt.
Astfel, conspirația este percepută ca infiltrată atât de adânc, încât a „putrezit” centrul puterii. Contractul social nescris dintre Putin și acești fanatici violenți începe să se destrame.
„Patrioții furioși” au fost până acum piloni ai propagandei, au intimidat opoziția și au furnizat „carne de tun” pe fronturile din Ucraina. În schimb, au primit promisiuni despre „A Treia Romă” și restaurarea gloriei imperiale a Rusiei.
Dar, după ce visul cuceririi rapide a Kievului – într-un interval de câteva zile – s-a spulberat, iar spațiul online rusesc s-a umplut de glume despre cum „liniile roșii” anunțate de Moscova devin de fapt „dâre maro”, aceste grupuri ultranaționaliste sunt din ce în ce mai furioase, disperate și dezamăgite.
„Timpuri tulburi” moderne: riscul unei revolte a „patrioților furioși”
În imaginarul colectiv rusesc prinde contur tot mai clar ideea că țara se apropie de o nouă perioadă extrem de dificilă, asemănătoare „Timpurilor tulburi” din 1598–1613. Ceea ce părea de neconceput a devenit, în ochii multora, un scenariu aproape inevitabil.
Analiza sugerează că Rusia ar putea fi la un singur eveniment major distanță de un dezastru intern: o nouă înfrângere militară, „o înțelegere rușinoasă de culise” (cum numesc patrioții Z o eventuală pace negociată în Ucraina) sau chiar un colaps economic.
Într-o astfel de situație, Vladimir Putin nu s-ar confrunta în primul rând cu protestele opoziției liberale, în mare parte exilată și cunoscută pentru manifestațiile anti-război, ci cu furia celor pe care i-a înarmat și radicalizat: „patrioții furioși”, instruiți de ultranaționaliști precum Evici.
O eventuală revoltă a acestor grupuri nu ar avea ca scop doar răsturnarea guvernului, ci ar fi gândită ca o „misiune de purificare”, o epurare internă menită, în logica lor, să „salveze gloriosul imperiu” și să îndepărteze de pe tron un lider perceput ca impostor.
De ce contează aceste evoluții și pentru cititorii din Ploiești
Pentru publicul din Ploiești și din întreaga Românie, astfel de dinamici interne din Rusia nu sunt doar un subiect de politică externă îndepărtat. România se află la granița estică a NATO, la mică distanță de frontul din Ucraina, iar orice destabilizare majoră a Federației Ruse – fie prin presiune externă, fie prin revolte interne ale ultranaționaliștilor – poate avea consecințe asupra securității regionale, prețurilor la energie și a climatului geopolitic în care trăim.
Evoluția relației dintre Kremlin și „patrioții furioși” pe care i-a creat și înarmat rămâne, așadar, un indicator important pentru modul în care se poate schimba, în lunile și anii următori, tabloul de securitate la granițele României.